OK, cred ca m-am lasat si eu prins in stupizenia asta de subiect. Ideea pe care o aveam de transmis este ca un actionar nu trebuie sa fie “patron”! Trebuie sa constientizeze pe bune si sa urmareasca obiectivele proprii, intelegand ca este foarte putin probabil ca el sa fie cel mai bun sa le puna in practica. Si chiar daca este cel mai bun, probabil ca tot este mai bine sa lase pe altcineva sa o faca, pentru a evita un major conflict de interese. Si daca lasa pe cineva sa conduca, apoi chiar sa-l lase!

Nu le amesteca!

Este foarte simpatic sa lucrezi cu prietenul/prietena sau sotul/sotia. Poti petrece timp impreuna cu „the chosen one”, faceti treaba, aveti proiecte comune. Intimitatea este totala, gandurile ei sunt si ale tale. Aveti subiecte de discutie, aveti prieteni comuni, numele pe care le pomeniti sunt comune. Mai mult, mergeti la aceleasi evenimente, puteti sa combinati business-ul cu ceva extrem de placut la cursuri, team-buildings, dineuri.

In plus, in business ai nevoie (nu-i asa?) de oameni in care sa ai incredere 100%, si cine este mai de incredere decat persoana cea mai apropiata? Cu cine poti impartasi mai bine oportunitatile fara sa-ti fie teama ca ti le fura, sau temerile fara sa te temi ca le foloseste impotriva ta? In plus, eventual, la inceput poate ajuta fiind o resursa suplimentara foarte ieftina.

Totul pare roz, dar timpul trece. Peste un an-doi (nu radeti, asta nu inseamna vreme multa, trece imediat) incep problemele atat in zona de business cat si in zona personala. Sa le luam pe rand:

Personal:
Devine plictisitor (nu credeti?) sa stai 24 din 24 cu aceeasi persoana. Micile flirturi nevinovate de la servici iti sunt interzise. Momentul in care te uiti dupa picioarele senzationale ale colegei de birou se transforma intr-un pretext pentru o cearta strasnica seara acasa. Inca mai rau, toate iesirile “cu colegii” se transforma de fapt in iesiri cu partenerul. Faptul ca mergeti in aceleasi locuri nu va lasa loc de nici o “surpriza”.

Seara in pat ajungeti sa discutati de business, sambata si duminica la fel. Ajungeti inevitabil sa aveti pareri diferite despre strategia firmei, despre fusta secretarei sau despre calitatile de vanzator ale lui Vasile, pareri diferite care se acutizeaza si acutizeaza distanta dintre voi.

In final, daca intr-un cuplu care lucreaza in locuri diferite fiecare isi va aprecia partenerul ca fiind “cel mai” din zona lui, vazand in mod subiectiv numai partea sa de adevar legat de prestatia la job, in cazul lucrului impreuna capeti o vizibilitate obiectiva asupra calitatilor profesionale ale partenerului. Si nu-i obligatoriu sa-ti placa (in definitiv, nu pentru ele l-ai ales ). Cearta este imediata si ruptura foarte aproape.

Business:
In primul rand ca se creeaza niste canale de comunicare informale extrem de dureroase. Unul dintre voi va actiona aparent fara justificare in fata colegilor, pentru ca a aflat aseara un element de strategie pe care in mod normal, in postul pe care il are, nu l-ar fi stiut in urmatoarele 5 luni. Lumea afla asta si dupa doua-trei demonstratii de forta va fi tratat fara indoiala ca fiind “cunoscator”, si deci orice ar spune nu va fi “questioned”, ci tratat ca fiind venit “de sus”.

Mai rau, uneori cel care afla informatia nu exte suficient de constient de nivelul de confidentialitate si o impartaseste unui prieten bun, colegul de banca. Alternativ, pareri din afara zonei de profesionalism, de genul “Vasile e prost, mi-a facut asta si asta“, ajung sa isi puna amprenta in mod aleator pe evaluarea lui Vasile si in scurt timp lumea va stii ca nu este evaluata dupa munca si eficienta prorie, ci dupa toanele unuia din cuplu.

Exemplul cel mai rau trait de mine vine din anii ‘92, cand eram angajat la o fabrica, iar o doamna angajata acolo in functia de “nevasta patronului” (sau cel putin asa ii zicea absolut toata lumea) ne batea la cap ca stam pe banii ei. (Altminteri patronul era un tip senzational, stia si business, si stia sa-si apropie oamenii si sa-i motiveze. Dar – ghici de ce – jumatate din oameni au plecat si firma a dat faliment). Nimeni nu poate trata pe unul din cei doi decat tinand cont de relatia cu celalalt si astfel viata in firma devine duplicitara, ceea ce in scurta vreme se rasfrange si asupra onestitatii cu care sunt tratati ceilalti angajati si clientii.

Am cunoscut un evreu care avea o supersecretara. Cineva l-a intrebat daca e si “buna”…  Omu’ a raspuns extrem de convingator: “Nu ma culc cu colegii; cum ar fi sa intarzie intr-o dimineata si sa-i fac scandal, stiind ca a intarziat pentru ca am fost impreuna?” Este doar un exemplu, dar cat de sugestiv poate fi extrapolat!

Si ca un corolar, ce faci la un moment dat, cand realizezi ca ar trebui sa dai afara din firma partenerul de viata? Adica nu este cel mai bun pe post? Divortezi simultan? Sau iti pui in pericol businessul ca sa salvezi familia? Sau….?

Inchizand cercul, eu sunt de parere ca Familia si Afacerea nu trebuie amestecate. Ca viziune pe termen lung, pentru binele comun al Afacerii si al Relatiei cu partenerul. Valabil si pentru antreprenori, si pentru angajati. Oricat de tentant ar parea la un moment dat.

Dar am lasat foarte multe semne de intrebare prin articol, unde sunt sigur ca exista si alte pareri. Ca un contraexemplu foarte apropiat mie, parintii mei au lucrat toata viata in aceeasi firma, multa vreme in acelasi birou si se considera si astazi norocosi pentru aceasta intamplare.

Feel free to comment!