• Intelegerea motivelor personale;
• Alternative de monetizare – Exit, IPO, Merger, Grow, Management Buyout, Refinancing, ESOP, Liquidation – Intelegerea tuturor si alegerea optiunii corecte;
• Echipa care sa te ajute – Legal advisor, Accountant, Expert in taxe, Consultant Financiar;
• Ce ai de facut inainte, in pregatirea unei tranzactii – Corporate Governance, BP, Valuation, Tax planning, Exit Marketing Strategy, Timing, Contingency Plan;
• Gestionarea tranzactiei in sine – Proces Competitiv sau Oportunitate, Due Dilligence, Oferte, Structurare, Termsheet, SPA, Negociere.

Am spicuit din cuprins, dar cartea cu totul este extrem de interesanta: pune intr-o perspectiva mai sus decat “for dummies”, dar mai jos decat un curs MBA toate notiunile legate de exit. Atat cele Hard – definitii, sfaturi, cat si cele Soft legate de deciziile grele din viata unui antreprenor. Una peste alta cred ca temele cu care cartea incepe sunt intr-adevar de studiat si aprofundat:

• Un exit de succes este intotdeauna spontan, dar apare ca rezultat al unui proces pregatit cu grija;
• Antreprenorii subestimeaza efortul si necesitatea de planificare necesara unui exit;
• In general este o discrepanta mare intre evaluarea companiei de catre antreprenori si investitori.

Fara indoiala ca Les a scris cartea pentru a se promova si a-si promova compania de consultanta Europhoenix, dar daca compania lui face tot ce povesteste el aici ca e de facut, atunci poate chiar merita. Cartea in tot cazul e un “must read”. Inteleg ca acum o traduce si in toamna va fi disponibila si in limba romana in librarii, dar cred ca mai ales in industria IT a citi o carte despre exit in engleza este un bun pas initial . Oricum majoritatea termenilor nu vor putea fi tradusi…

Pentru ce faci firma? Tu antreprenor, acela care incepe de la momentul zero, care are in prima secunda de existenta a firmei 100% din nimic…. care este obiectivul tau? Mergand mai departe… Cel care investeste banii in firma – investitorul (a se remarca diferenta intre investitor si antreprenor) – el ce obiective are? Sunt cele doua tipuri de obiective disjuncte sau pot fi moderate intr-un compromis acceptabil ambilor?

Intr-unul din posturile anterioare am avut placerea unui schimb de replici legat de vanzarea firmei. Cum am promis, ma intorc cu o dezbatere mai larga pe subiect si (dat fiind ca este clar ca aici nu exista un adevar absolut) va invit sa ne spunem parerile cu totii. Nu vom ajunge la o concluzie, dar cititnd mai multe pareri vom fi cu totii mai destepti un pic. Discutam aici despre antreprenor – acela care este motorul companiei, cel care a pornit firma de la momentul zero. Nu comentam in acest moment dorinta celor care lucreaza in companie de a avea actiuni – asta este ceva firesc si raspunde la o cu totul alta intrebare si set de probleme.

Si, ca un pretext, sa incep cu parerea mea:
Problema se imparte in doua: 1) De ce fac firma? si 2) Vreau sa o vand?

La prima intrebare probabil ca sunt multe raspunsuri. Hai sa punem o parte din ele pe masa, apoi sa incepem sa alegem fiecare ce ni se aplica:

- Imi fac firma din curiozitate – Vreau sa stiu cum este si asa. Argument corect din punctul meu de vedere, trebuie fiecare sa stim cat mai multe, sa ne masuram cu noi insine. Experienta unei responsabilitati va ajuta mult in viata. Daca fix asta este motivul, atunci dupa doi ani poti renunta la firma, pentru ca ai aflat . Deci cumva trebuie sa fie si altceva in spate…

- Daca nu acum, atunci cand? - 21 de ani, ultimul an de facultate. Corect din nou. Dar iarasi, acest argument este doar o analiza de timp. Nu spune in fapt de ce anume vrei firma.

- Am o oportunitate - un prieten din US imi trimite un client, eu stiu sa programez, ies bani din asta…. de ce nu?. Iarasi, aici vorbim nu de un motiv pentru a face o firma, ci de o unealta de a face firma sa functioneze. Daca asta este motivul de deschidere a firmei, atunci trebuie sa te gandesti un pic mai in adanc sa vezi daca ti se potriveste.

- Sa monetizez un set de aptitudini pe care le am - Din filmul: ma pricep sa conduc o firma, deci sa-mi fac una . Are noima, in acest caz deschiderea de companie este mai mult un job. Cata vreme il tratezi ca atare (aici vom vorbi altadata, cum promiteam, despre impartirea responsabilitatiloir in companie) si incerci sa nu intri in conflict de interese intre manager (tu) si actionar (tot tu), sunt sanse mari ca lucrurile sa mearga bine. Din pacate in majoritatea exemplelor pe care le cunosc se ajunge la acest conflict de interese in special la un potential exit: actionarul din tine ar vrea sa vanda compania pentru bani, iar directorul general din tine nu vrea sa renunte la job si la ce a construit, avand si semntimentul ca doar el poate conduce compania respectiva atat de bine (sentiment in general gresit).

- Caut un mod de viata – sa fiu propriul meu stapan, sa fac ce imi place (programare, webmarketing…, PR…), sa lucrez cu grupul x de prieteni. Daps, un calup de motive reale. Motive destul de „flower power” dupa parerea mea, dar ele stau in picioare. Cunosc oameni si firme care functioneaza perfect tocmai pentru ca au constientizat aceste obiective. Singura problema pe care o are o astfel de firma este ca ea nu este scalabila tocmai pentru ca obiectivul real nu e de crestere. Deci, odata facuta o companie avand un astfel de obiectiv/motiv, intelegem cu totii ca a) compania nu va creste mai mult de o anume limita, b) exitul este exclus, c) actiunile companiei vor fi in primul rand in directia „sa ne simtim bine unii cu ceilalti”, si abia in al doilea rand „sa facem profit”

- Sa fac multi bani – Aici ajungem la motivul pentru care 90% din marile companii ale lumii sunt create. Este obiectivul declarat al companiilor listate la bursa si este fara indoiala obiectivul principal al investitorilor institutionali. Nu vad deci nici un motiv serios pentru care actionarul antreprenor nu ar avea acelasi tip de obiectiv. Este rolul Board-ului sa strategizeze acest obiectiv in „cum anume”, rolul Directorului General este sa faca lucrurile sa se intample. Pe tot acest traseu apar Viziunea, Misiunea, Obiectivele, toate fiind fara indoiala altele decat „sa fac bani”. Dar obiectivul Actionarului (a nu se confunda cu obiectivele firmei) mi se pare firesc sa fie acesta. Am zis numai 90% pentru ca exista si companii ai caror asociati investesc „non-profit”…

Trecand la a doua intrebare: Vreau sa o vand? Pai, in afara de ultimul motiv de a avea firma (din cele de mai sus), probabil ca nu vrei sa o vinzi. Firma este cumva asimilata cu copilul tau, o tii bine langa tine, si ai sentimentul ca unul fara celalalt nu exista. Cam ca o mama de baiat care nu concepe ca o sotie ii poate oferi tanarului ceva in plus…. Daca voribim insa de ultimul motiv, atunci fara indoiala ca exitul este o alternativa. Nu singura, dar una importanta. Vom vorbi probabil altadata despe strategii de monetizare pentru asociat (dividende (cate putini in fiecare an), exit (mult odata), combinatii de cele doua, cotare la bursa…)

Sunt convins ca nu detin adevarul absolut si poate gresesc, dar asta este parerea mea. Mi-ar placea tare mult sa aflu parerea voastra si cred ca vom fi cu totii mai destepti daca discutam un pic pe aceasta tema.

Deci (mai ales in zilele noastre de criza): daca te lasi purtat intr-o negociere financiara (NPV, multiplii, etc…) ajungi la o valoare foarte mica. Daca reusesti sa demonstrezi ca produsul/tehnologia/compania ta are ceva unic, ceva de care potentialul cumparator chiar are nevoie, atunci valoarea se poate stabili ca in bancul de mai sus. Si te-ai scos…

Cum anume faci asta, este raspunsul la o alta intrebare: dupa parerea mea, cel mai bine este ca inca de la inceputul companiei sa iti pui in minte un set de potentiali cumparatori. Ai apoi la dispozitie cativa ani in care sa studiezi produsele si strategia respectivilor, sa intelegi ce anume le lipseste si sa incerci sa construiesti exact acel lucru. Daca gasesti un set de doua-trei companii care sa aiba nevoie de aceeasi valoare adaugata, atunci este inca si mai bine. Poti la un moment dat sa cresti valoarea firmei suplimentar chiar printr-o pseudolicitatie (lumea ii spune “proces competitiv”).

Revenind insa: tot ce povesteam mai sus stabileste valoarea companiei in cazul in care vrei sa o vinzi. Aaaaa…. oare daca nu vrei sa o vinzi cum s-ar putea evalua o companie? Aici nu am nici o idee, caci ma gandesc ca orice obiect as avea (o rosie, un mar, un scaun…) – el nu are o valoare intrinseca exprimata in bani, ci doar suma pe care este cineva dispus sa o plateasca poate reprezenta la un moment dat valoare obiectului. La fel si cu o companie si ne intoarcem la morala bancului.

Hai sporuri la cresterea valorii companiilor!