Este bine sa anunti in companie despre asta atat pentru ca poti fi ajutat sa construiesti un caz mai bun, avand mai multe detalii si raspunsuri coerente. Este bine pentru ca lumea nu va fi nelamurita de ce intrebi lucruri pe care nu le-ai intrebat pana acum niciodata. Este bine pentru a fi onest cu oamenii care lucreaza cu tine, pentru a fi deschis. Vor aprecia.

Este rau, pentru ca defocalizeaza compania. Oamenii se vor intreba “what about me?”, adica ce o sa se intample cu mine dupa ce se vinde compania, mult inainte sa fie cazul. Asta va scade la greu productivitatea si calitatea efortului comun. Este rau pentru ca, daca nu e bine gestionata, poate apare ca un moment in care interesele sunt divergente. Este rau pentru ca, daca nu iese dealul, vor incepe intrebari. Si, nu uitati – este rau pentru ca poate ajunge in presa cu mult inainte sa fie cazul

Abordarea corecta este implicarea oamenilor gradual, pe masura ce procesul se dezvolta si capata realitate. Top managementul trebuie probabil informat deja din acest moment – momentul in care exista un aparent interes real pentru deal. Explicat de ce, ce castiga fiecare din asta, ce castiga compania. Care sunt fazele, alternativele (inclusiv ca lucrurile sa nu iasa). Aliniate obiectivele, astfel incat ele sa fie “ale noastre”.

Si urmeaza o buna bucata de timp in care restul companiei nu stie. Pur si simplu pentru ca inca sunt sanse mai mici de 10% ca lucrurile sa se intample. Pentru ca cineva trebuie sa focalizeze la cresterea businessului.

Suntem deja la inceputul lui Februarie si inca raspundem la intrebari (va amintiti ca am inceput pe 24 Septembrie, deci in 4 luni si jumatate nu am avansat de loc). Cum ziceam si in postul precedent, majoritatea intrebarilor ne lumineaza si noua mintea. Ne gandim: “Daca dealul nu iese, macar am invatat ca trebuie sa facem asta si asta si asta”. Gasim riscuri la care nu ne gandisem pana acum (si ne intrebam daca sunt reale sau oamenii le ridica doar pentru a putea scadea pretul mai tarziu si deja incepem sa construim idei de negociere in jurul intrebarilor lor). Gasim oportunitati la care nu ne gandisem, KPI (Key Performance Indicators) pe care noi nu-i monitorizam dar pe care acum realizam ca ar fi util sa-i intelegem.

Apropo’ de KPI – un numar civilizat de indicatori la care te uiti ca sa intelegi cum merge compania se invarte in jurul lui 100. In mod ideal, probabil vreo 500 la o companie mai maricica, dar iti cam trebuie o echipa sa le construiasca/urmareasca/analizeze. Ca sa nu credeti ca e suficient sa vezi cati bani ai in banca sau cat ai facturat luna asta pentru a intelege propria companie.

Deja ne gandim ca e momentul de un nou pas si le spunem oamenilor civilizat, la sfarsitul unui mail in care le raspundem la intrebari, ceva de genul “Sper ca am raspuns la toate intrebarile voastre si deci e momentul sa avem o discutie care sa ne mute la nivelul urmator”.

Nota: Tot acest serial este inspirat din realitate dar nu este o traducere “mot-a-mot” a acesteia. Am adaptat toate evenimentele/etapele/documentele/faptele tranzactiei astfel incat ele a) sa nu violeze confidentialitatea fenomenului si b) sa fie cat mai utile antreprenorilor care nu au trecut prin asa ceva inca.

Nici macar nu este neaparat necesar sa ti se spuna textual „aceasta informatie este confidentiala”. Esti responsabil sa gandesti cu capul propriu si sa nu dai cu informatia in populatie doar ca sa te dai mare.

Si inca una: lumea este mica! In nici un caz nu merita sa te bizui pe faptul ca cel caruia ii spui tu nu va aspune cuiva interesat. Exista o sansa de 87.45% (ah, ce profesional suna – de fapt este doar o sansa foarte mare!) ca informatia data de tine sa ajunga in locul cel mai antipatic. Intotdeauna un var al unui prieten va avea o sotie al carei coleg este prieten cu persoana cea mai nepotrivita sa afle. Sau, inca mai rau – toti cunoastem pe cineva in presa. Si atunci secretul profesional ajunge foarte public . Si te trezesti ca acea companie pe care voia firma ta sa o cumpere costa dublu (de exemplu)…

Mai am: Nu conta pe discretia altuia mai mult decat contezi pe discretia ta. Daca cineva ti-a spus ceva confidential si tu nu-ti poti tine gura, cum te poti astepta ca cel caruia ii spui “te rog sa nu dai mai departe” sa trateze treaba confidential, el fiind deja mult mai putin implicat in problema.

Una peste alta totul este despre responsabilitatea pe care o ai legat de jobul/compania/informatia respectiva. Etica responsabilitatii este un bun pe care il ai si merita sa te tii de el.

Si…. nu, nu mi s-a intamplat nimic antipatic, din contra: imi aduc aminte de exemplu ca in cazul achizitiei RAV de catre Microsoft, a fost o echipa Linklaters/PWC/Nestor/GECAD/Microsoft – in total vre-o 50 de oameni care au stiut de deal timp de 6 luni, iar in ultima luna au stiut suplimentar toti angajatii GECAD – 120. Si nu s-a varsat nimic! Respect.