Investitorul pe de alta parte, a vazut si vede asta in fiecare zi: fiecare antreprenor crede in ce face si este convins ca firma lui va face si va drege. Dar a vazut ca doar una din 10 investitii performeaza, si atunci este obligat sa discounteze la greu povestile de marire pe care le aude.

OK, incepe preludiul – fericire maxima, pentru ambele parti: Antreprenorul are ocazia sa se laude, iar investitorul (ca o matroana harsita) il lasa sa o faca. Mai mult, il lauda la randul lui si ii mangaie toate orgoliile afaceristice. Ca doar asta nu costa .

Si iaca asa ajungem la conflictul esential: „Cat e halatul?” Investitorul spune ca firma face 10 lei, Antreprenorul spune ca face 20 de lei. Si trateaza acest numar cu toata pasiunea pe care o poate pune in joc. Firma lui nu poate fi evaluata mai jos de 20 de lei, caci e buna si va face si va drege. Cade singur in plasa „wishful thinking”, ajungand sa fie el insusi convins ca va livra ceea ce i-a spus investitorului. Acesta sta, asculta, admira agilitatea cu care antreprenorul se scufunda in groapa de nisip auto-construita. Si vine apoi cu o propunere:

- OK, zice, sunt de acord cu cei 20 de lei evaluare, daca esti sigur ca vei face planul pe anii urmatori.
- Dar of course! – confirmi si te afunzi mai tare, fericit ca ai primit confirmarea ca firma ta face atat de mult. Acum ai ocazia sa te lauzi la TV, ziare, mama, frati, prieteni ca ai avut o oferta de 20 de lei.

Si vin amanuntele investitiei, conform cu cele discutate:
a) DACA faci planul, firma valoreaza 20 de lei, daca nu – 10 lei (si se recalculeaza retroactiv procentele). Sfatul pentru situatia asta este sa faceti previziunile extrem de corect, caci te minti pe tine insuti. Si poate era mai bine sa negociezi o evaluare de 15 fara conditii decat o evaluare de 20, care va fi doborata la 10 de factori care de multe ori nu depind de tine.
b) DACA faci planul, totul e OK, daca nu – investitorul are actiuni preferentiale – adica ei oricum iau dintr-un exit de doua ori (sa zicem un numar) cat au investit. Ei numesc asta „down side protection” si initial pe tine nu te intereseaza, caci te gandesti numai la alternativa pozitiva. Asta se transforma de fapt intr-un imprumut cu dobanda de 100% daca firma merge rau si o investitie reusita cu castig mai mare de 100% daca firma merge bine. Ar trebui sa te intrebi: daca banca ti-ar cere dobanda de 100% ai accepta?

Ceea ce vreau sa spun este ca investitiile sunt cu atat mai dezavantajoase pentru antreprenor cu cat sunt mai complicate ca structura. Cum intri in zone de preferinte, diluari, conditii, etc ai mari sanse sa ti-o iei. Fie pentru ca lucrurile nu vor merge bine (e posibil si asta, nu?), fie pentru ca daca merg bine urmeaza o runda ulterioara de investitii. Si e bine sa ai grija ce o sa se intample cu actiunile tale inclusiv pentru runda a doua, inca de la negocierea primei runde.

Iar pentru situatia ipotetica de mai sus, investitia perfecta este o investitie standard, fara conditii, la o evaluare negociata un pic in sus de la acel 10. Probabil ca 12-13. Fara conditii, preferinte, sau alte instrumente „creative”.