Despre Responsabilitate: Confidentialitatea

Am fost de multe ori pus in situatia sa stiu lucruri confidentiale. Si de multe ori am spus altora lucruri confidentiale… Cum ar fi fost sa ma apuc sa spun la prieteni sau pe blog ce am aflat sub NDA (Non Disclosure Agreement)? Responsabilitatea asupra cofidentialitatii informatiei detinute este unul din lucrurile care te caracterizeaza ca persoana. Ea te pozitioneaza ca fiind „de incredere” sau din contra.

Cunosc sentimentul care te incearca atunci cand stii ceva care – odata spus – te-ar pozitiona in fata celor din jur ca fiind „connoisseur” . Oamenii, rudele ar vorbi despre tine in termeni de „Oooo… cat de bine/sus a ajuns tanarul, cate stie el inaintea celorlalti”. De multe ori lucrul pe care il stii in sine este atat de interesant ca parca nu vrea sa stea acolo, ascuns. E cam ca si cand ai sti ca Ioana este amanta lui Vasile si nu poti sa barfesti despre asta cu vecinul/vecina. Singura diferenta este ca, daca la faza cu Ioana si Vasile ai responsabilitate doar prin prisma prieteniei tale cu ei, in cazul informatiilor de business aflate sub confidentialitate treaba este mult mai complicata. Inainte sa deschizi gura:
- gandeste-te cat rau poti face companiei la care lucrezi daca se afla toate planurile de care tu stii;
- gandeste-te ca ai semnat un contract de confidentialitate (fie explicit, fie implicit in contractul de munca);
- gandeste-te ca la fel cum tu imprastii infromatie in stanga si in dreapta, se vor gasi oameni care sa spuna peste totdespre tine ca nu esti de incredere.

Nici macar nu este neaparat necesar sa ti se spuna textual „aceasta informatie este confidentiala”. Esti responsabil sa gandesti cu capul propriu si sa nu dai cu informatia in populatie doar ca sa te dai mare.

Si inca una: lumea este mica! In nici un caz nu merita sa te bizui pe faptul ca cel caruia ii spui tu nu va aspune cuiva interesat. Exista o sansa de 87.45% (ah, ce profesional suna – de fapt este doar o sansa foarte mare!) ca informatia data de tine sa ajunga in locul cel mai antipatic. Intotdeauna un var al unui prieten va avea o sotie al carei coleg este prieten cu persoana cea mai nepotrivita sa afle. Sau, inca mai rau – toti cunoastem pe cineva in presa. Si atunci secretul profesional ajunge foarte public . Si te trezesti ca acea companie pe care voia firma ta sa o cumpere costa dublu (de exemplu)…

Mai am: Nu conta pe discretia altuia mai mult decat contezi pe discretia ta. Daca cineva ti-a spus ceva confidential si tu nu-ti poti tine gura, cum te poti astepta ca cel caruia ii spui “te rog sa nu dai mai departe” sa trateze treaba confidential, el fiind deja mult mai putin implicat in problema.

Una peste alta totul este despre responsabilitatea pe care o ai legat de jobul/compania/informatia respectiva. Etica responsabilitatii este un bun pe care il ai si merita sa te tii de el.

Si…. nu, nu mi s-a intamplat nimic antipatic, din contra: imi aduc aminte de exemplu ca in cazul achizitiei RAV de catre Microsoft, a fost o echipa Linklaters/PWC/Nestor/GECAD/Microsoft – in total vre-o 50 de oameni care au stiut de deal timp de 6 luni, iar in ultima luna au stiut suplimentar toti angajatii GECAD – 120. Si nu s-a varsat nimic! Respect.