SearchMe a inchis

SearchMe, un motor de cautare mai bun (hehe ), a inchis portile dupa ce a mancat $50M.

Un coleg spunea “Se pare ca pina nici celor de la Sequoia Capital nu le mai e posibil sa gaseasca investitori…” si m-a provocat sa comentez un pic diverse aspect ale acestui “aproape faliment”. Pentru ca, intr-adevar, subiectul este ofertant ca pretext pentru o comparatie intre business-ul “acolo” vs. “aici”.

Sa incepem cu ce ne loveste cel mai tare cand citim articolul: „Cum frate, au spart $50M?????” Da, asta este una din diferentele businessului din US (mai ales Sillicon Valley) fata de cel de cel de la noi: Acolo se incepe cu bani multi. Nu-mi dati exemplele Microsoft, Apple, HP si alte garaje, vremurile alea s-au cam dus. Astazi (ma rog, ieri ) lumea se duce cu un business plan bine facut (hint! hint!) – in care dovedeste ca stie exact ce vrea si cum ajunge la asta – la un Venture Capital. Il convinge, primeste banii (fara sa se supere ca el ramane doar cu 20% din companie) si purcede la treaba. Faptul ca este nevoie de atatia bani pentru a porni un business acolo este un mare avantaj pentru noi. Sunt convins ca am fi putut face fix acelasi lucru (poate chiar mai bine) cu 10-20% din suma. Si cand te uiti ca, cu ditai suma asta, nu au reusit decat o companie micuta, nereprezentativa in tabloul de ansamblu!

Un alt element interesant de comentat mi se pare subiectivismul fondurilor de investitii (Venture Capital). In cazul de fata Sequoia, unul din cele mai mari fonduri de investitii orientate catre tehnologie din lume, a investit o gramada de bani in aceasta companie doar pentru ca a avut incredere in management (’cmon, cum sa nu aibe, Mark era partener in Sequoia!). Cum ziceam si cu alte ocazii, probabil cel mai important element pentru care un fond de investitii pune bani in ideea ta este increderea pe care o au in management. Si chiar daca a iesit rau, faptul ca de la inceput tanarul a spus ca are nevoie de $100M (intre timp a aparut ceva – criza – neprevazut la momentul respectiv si nu au mai putut ridica restul de bani) si a fost superdeschis cu riscurile, face fondul de investitii sa nu fie chiar atat de suparat cat ar putea fi. Asta ne indeamna sa apelam probabil mai degraba la fonduri de investitii cu reprezentare locala, a caror incredere putem sa o castigam in timp…

Cat de usor se da faliment! Si la noi, doar ca acolo pare extrem de usor sa-l accepti si sa-l comentezi in mod onest. Oamenii au inteles exact ce se intampla si, in loc sa o dea pe dupa piersic, anunta exact care-i treaba si se descurca foarte bine sa „slow-down” si sa refocalizeze afacerea. Asta nu inseamna pentru nimeni ca ei sunt niste „looseri”. Din contra, de multe ori atat oamenii cat si companiile ies bine din clinciuri de-astea – experienta, intarire, refocalizare…

Si mai este un amanunt care nu tine decat de noroc: in ce moment de existenta a companiei te-a prins valul. a) Companiile care s-au finantat anul trecut, “inainte”, acum stau linistite si in timpul crizei isi dezvolta produsul. Vor iesi exact la timp cu el pe piata. b) Companiile care erau la maturitate, profitabile, acum se agita sa ramana inca in zona neagra (expresie provenita din excel, unde numerele negative sunt rosii. Adica sa ramana cu un cashflow pozitiv). c) Cele mai nefericite sunt cele care tocmai (de multe ori chiar conform planului, ca SearchMe de exemplu) cautau finantare suplimentara pentru trecerea la o noua etapa. Finantare nu mai exista si uite asa moare o firma sanatoasa.

Pe de alta parte, ma gandesc: Chiar si ei, atotstiutorii americani, s-au pacalit cu criza… au facut si ei greseli de planificare, de management. Au pus emotie si lacomie cand au hotarat sa nu ia toti banii odata (in speranta ca in viitor banii vor fi mai ieftini) si acum plang… cati dintre noi nu am facut asta macar o data in viata?

Revenind, inca o companie din Sillicon Valley a inchis portile. Nu mare, nu importanta. Unele companii din zona (mai ales cele care sunt in perioada de necesar de investitie) se duc in jos, altele si-au revenit deja dupa criza. Sau macar se vede soarele. Eu sustin in continuare ca inima afacerilor de si cu software este acolo, intre San Francisco si San Jose.