Din experienta mea personala ca angajat am intalnit urmatoarele 2 mari categorii de firme:

1. Firma ca afacere de familie – Aici intra, flower power, unul sau mai multi membri ai familiei asta fac si din asta traiesc. Motivul principal al deschiderii firmei ar fi beneficiile pe care ti le ofera aceasta intr-o anumita activitate, diverse artificii fiscale, faptul ca poti sa “scoti” profit cu angajati neincadrati tocmai legal. Acest tip de firma nu este scalabila in general, ramane pe linia de plutire (practic cam asta e scopul). Exista un risc ridicat ca managementul (daca se poate numi asa) sa nu ia decizii corecte fiind influentati emotional. In Romania exista si acest gen de firme, care sunt ok, dar procentul este mult mai mic.

2. Firma ca o sustinere legala a unei idei, a unui ideal chiar, a unui model de business in care antreprenorul sau antreprenorii cred cu tarie. Despre asta s-a scris mai sus in post si comentarii.

Principala delimitare o reprezinta faptul ca la punctul 2. se pune accentul pe oameni, iar antreprenorul sau antreprenorii sunt determinati sa-si foloseasca toata energia pentru a crea o COMPANIE si nu doar o firma.

Personal consider ca tranzitia de la 1. la 2. se poate face numai in momentul in care antreprenorul sau antreprenorii realizeaza ca nu trebuie sa treaca tot flow-ul de informatie al firmei prin ei, si ca nu trebuie sa se priceapa in detaliu la toate aspectele (sau sa traiasca cu aceasta impresie), si sa faca pasul decisiv sa angajeze valori pe pozitiile de management, sa co-intereseze angajatii astfel incat sa traga in aceeasi directie.

Foarte interesante tema si articolul lui Radu; la fel si comentariile pe care le-am citit aici.

Trebuie sa incep prin a spune ca NU sunt antreprenor, dar am cunoscut si am lucrat cu antreprenori, unii dintre ei foarte speciali. Din acest motiv, cred ca am reusit, daca nu sa-i cunosc foarte bine, macar sa intuiesc putin din felul lor de a fi, din modul lor de a se comporta, sa inteleg ce-i motiveaza…

Sunt de acord cu ce s-a scris aici. N-as vrea decat sa mai adaug un element, care mi se pare fundamental pentru aceasta tema: la intrebarea “de ce iti faci firma?” (adresata, evident, unui antreprenor!), as fi tentat sa raspund “Pentru ca am asta in ADN-ul meu! Pentru ca nu am, pur si simplu, alta optiune! Pentru ca nu sunt facut pentru altceva! Pentru ca asta trebuie sa fie “dulcea mea povara”!
Cred ca multe din “motivele” enumerate aici sunt foarte corecte si ele nu exclud ceea ce am adaugat eu, cu mentiunea ca antreprenorii “adevarati” AU, cu siguranta acest “microb” in ei, el exista acolo…si chiar daca nu iese la suprafata “la 21 ani”, cu siguranta va iesi la suprafata mai tarziu…

1. Fin’ca intr-o dimineata, in timp ce ma barbieream chior de nesomn din cauza de pregatirea unui event pentru intreprinderea la care lucram, mi-am zis: “Pana cand si inca cati bani mai fac pentru altii in loc sa faca altii pentru mine?”

2. Fin’ca eu sunt antreprenor din fire. Antreprenor e unu’ cam handicapat: el/ea sufera de neputinta de a simula munca de la noo la cinci si de a lua ordine de la … diversi… Cei mai multi pot. Ceilalti isi fac firma.

Succes si tineti minte: ca angajat mai ai si drepturi, ca patron ai numai obligatii.